Cu toti am trecut prin asa ceva la un moment dat, intr-o anume situatie, intr-un anumit caz, loc, durata, personaj. Motivele sunt de la cele mai mici la cele mai evidente. Singurul lucru clar e ca nimeni nu se intelege cu “ tine “


Oricare ar fi motivul se pare ca al tau e cel mai clar,  chiar si in timp ce sustii o idee ( desi pare ca sustii ideea ) te certi cu respectivii.

Nu despre asta e vorba, ci despre ceva ce am experimentat de curand...

O cearta serioasa cu “ EA “, dar ca sa intelegeti mai bine ce insemnau certurile noastre o sa va dau niste exemple.

Certurile erau mai mult o “ joaca “, practic prin o cearta ne-am si cunoscut mai bine. Niciodata nu depaseam anumite praguri si desi ne certam ne cunosteam limitele, eu cel putin pe ale ei. Nu folosea cuvinte care sa “ doara “ si desi pare absurd mai mult ma asculta decat sa se certe cu mine. Si in mod clar fiecare se ducea la culcare fara nervi. Nici o cearta nu dura mai mult de o zii.

De data nu a fost cazul...

De data asta tipam unul la altul chiar daca nu eram fata in fata, simteam fiecare cuvant de parca ar fi fost langa mine, langa urechea mea. Ochii citeau ce nu puteam auzi direct dar in mintea mea fiecare cuvant se asterne pe o coala de hartie gata sa-mi fie pusa in fata. Parca ii vedeam felul de-a gesticula desi era departe de mine. Un nod in gat isi face simtita prezenta, nervii imi inunda mintea si brusc...

Cuvintele “ imi ies” prin degete si spun ce nu pot spune cu gura... si tot cuvinte goale raman. Cuvintele alea ma alunga de langa ea, parca fiecare cuvant rostit insemna un pas departe de ea. Toata aceasta tirada  ma adus intr-un punct necunoscut pana acum. Cand totul nu mai e ca inainte, cand limitele dispar si tot ce scoti pe gura sunt tampenii. Motivele nu sunt importante, ci depinde de cat esti in stare sa asculti, e greu sa faci asa ceva, cel putin pe moment. Totul pare ca este impotriva ta ca totul e gandit in asa fel incat tu sa pari vinovat.

Explicatii exista doar ca eram prea surd sa le si ascult si prea nervos sa le dau valoare. EA imi tot spune ceva, eu tot ca mine vreau sa iasa. E ciudat cat te chinui sa iti sustii punctul de vedere, ca apoi sa vezi cat gresesti. Si poate nu gresesti dar abordarea si continuarea discutiei in cauza e total nepotrivita...

Noaptea toata cearta reapare, incercam sa vad daca am omis un detaliu, daca poate nu am fost atent la ce a spus si uite asa era deja ora 6 dimineata si eu nu am inchis un ochi. A doua zi la fel, cearta a continuat cu aceeasi “ pasiune “ si totul parea ca a intrat pe alt fagas. Pentru prima data am avut certitudinea ca am pierdut ceva, cel mai important lucru de pana acum. Dupa incheierea discutiei, totul parea blocat pe un singur gand... ca am pierdut-o. Pana acum nu sa intamplat sa ne indepartam unul de altul, e cel mai urat gand posibil. Au fost cele mai urate doua zile de pana acum...

Acum stiu de ce nu mi-sa mai intamplat pana acum, pentru ca nimeni, niciuna nu a fost/este/va fi ca EA. Pana acum nu am fost atat de pus la punct, am fost ca un copil fara maniere, rasfatat si razgaiat. A fost ca o palma morala de la cine nu te astepti, cel putin a fost de la cineva la care tin . Cea mai buna parte a fost cand totul a revenit la normal, am discutat cu calm de data asta si brusc “ problema “ avea alta fata, alta rezolvare. Chiar mai simpla decat ma asteptam. Totul era ca inainte ba chiar cred ca mai bine, pana acum nu am avut “ nevoia “ acerba de-a o lua in brate si sa ii spun cat o iubesc. Ciudat e, ca e prima data cand se intampla asa ceva, singurul regret personal e ca nu era langa mine si totusi cred ca un telefon nu ar egaliza “ reactia “ mea de atunci.



Sfarsit...